Despre noi

S.C. FIERCTC SIBEL S.R.L. si-a inceput activitatea în anul 1998 cu producţia de folie cant pentru mobilier, stabilindu-şi ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a proceselor, iar, în paralel, identificarea segmentelor de pe piaţa de consum unde cererea şi oferta se află în raport discrepant.
Astfel în 2003, managementul a decis extinderea activităţii în domeniul producţiei de materiale de construcţii, cu un prim pas în realizarea de profile şi accesorii metalice folosite la fixarea panourilor de gips carton.


Următoarea etapă a fost abordată în anul 2006 şi a vizat realizarea de ţiglă şi accesorii metalice, tablă lisă si cutată folosite în lucrările de construcţii metalice şi denumite generic închideri şi învelitori, iar în 2007 a fost începută producţia de plase sudate folosite la armarea betonului.
Direcţia către care se îndreaptă piaţa materialelor de construcţii a impus şi impune planuri de dezvoltare şi investiţii strâns coordonate cu necesităţile celor care actionează în domeniul construcţiilor.
Acest lucru este posibil numai înţelegând care sunt cu adevărat problemele cu care aceştia se confruntă, utilizând tehnologie performantă, lucrând cu personal experimentat, în permanentă instruit şi care conştientizează relaţia dintre profesionalism şi satisfacţia clientului.
Din dorinţa de a răspunde cât mai prompt cerinţelor de pe piaţa materialelor de construcţii, întreaga activitate a fost transferată în anul 2008, într-o nouă locatie aleasă în zona industrială a Municipiului Galaţi. Această schimbare a fost în egală măsură, atât ca urmare a implementării normelor europene, cât şi urmare a extinderii neîntrerupte a domeniului de activitate, ceea ce impunea o reorganizare.
In anul 2010 s-a instalat linia de profilat UA-uri pentru structurile metalice pentru pereti din gips carton si U-uri pentru aramtura din PVC care are o viteza de productie de 80 m/min iar in anul 2012 s-a achizitionat linia de productie tigla metalica, RIVA, Durotek si Karpatik. Pentru completarea gamei intregului sistem de acoperisuri si evacuare ape pentru case S.C. FIERCTC SIBEL S.R.L. produce din anul 2013 si pune la dispozitia clientilor sistemul pluvial de 125 mm si 165 mm.
Încă de la început, compania a implementat un sistem de management al calităţii şi îşi concentrează neîncetat toate eforturile pentru asigurarea satisfacţiei clienţilor prin calitate şi promptitudine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.